Vineri, 06 Iunie 2008
În timp ce Mutu şi Chivu jinduiesc la titlul european la fotbal, 32 de puşti români se perfecţionează în arta săriturilor cu schiurile.
Nimeni nu scrie despre ei în ziare. Televiziunile îi ocolesc. Sunt sportivi şi antrenori anonimi într-un sport care deşi se practică de o jumătate de secol în România e încă îmbibat de amatorism. Săritorii cu schiurile. Ei nu „vând", nu sunt implicaţi în scandaluri, nu trăiesc din cancan-uri, prezentatoare decoltate nu tresar când le rostesc numele. Ei îşi iau în fiecare zi schiurile în cârcă, urcă dealul spre trambulină şi visează la Thomas Morgenstern, cel mai în vogă săritor al momentului. Ei se uită pe Eurosport şi se ridică uşor pe câlcâie tânjind după clipa lor de graţie pe „cele patru trambuline".
Sunt 70 de săritori legitimaţi în toată ţara şi o mână de antrenori. Ei au viaţa cea mai grea. Mai demult, când erau tineri, erau mai cunoscuţi, unii sunt maeştri emeriţi ai sportului. Ei au fost printre cei care au cărat cărămizile din care s-au făcut trambulinele odioase pe care le avem. La Râşnov, la Săcele. Nişte relicve. Vara se sare pe „covoare" de iarbă donată de Republica Democrată Germană acum multe zeci de ani. RDG renunţase la ele, pentru că nu mai corespundeau. La noi încă sunt bune, pentru că sunt tot ce avem, chiar dacă, între timp, şi RDG a intrat în manualele de istorie.
Racolaţi din parcuri
Antrenorii ăştia merg seara prin parcuri, când se joacă puştii şi îi
„ochiesc". Se uită după cei mai neastâmpâraţi, după cei mai curajoşi,
după lideri. Ca să sari cândva de pe trambulina de 90 de metri îţi
trebuie acea doză de inconştienţă frumoasă pe care o au îndeobşte
scriitorii geniali, piraţii din poveşti sau soldaţii din războaiele de
demult. Uneori, (...)
Când pleci de la „AlpenArena", lăsând în urmă iarba de un verde crud, te încearcă sentimentul că nu avem astfel de locuri pentru că nici nu le merităm, pentru că avem în schimb maşini cu geamuri deschise şi bubuit de manele din radiocasetofoane. Şi, desigur, celebrele, grătare la „iarbă verde". Şi munţii de deşeuri care rămân în urmă.
(...)
