bunavointa doamnei profesoare Ileana Vasilescu ... Multumim!
Educatia sanatoasa
Motto: " Educaţia este asemenea unei arte; artă mai mare decât
aceasta nu există , pentru că dacă toate artele aduc un folos pentru
lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare"
Ioan Hrisostom
Între moarte şi o nouă viaţă, sufletul parcurge un "drum", în care printre altele învaţă să-şi aleagă părinţii. Ajutat de entităţile cereşti, sufletul viitorului nostru copil ne alege în funcţie de capacitatea noastră de a-i oferi o "ambianţă" trupească, sufletească, şi spirituală, care să-i permită să-şi însuşească lecţiile karmice şi să progreseze spiritual. Noi înşine am făcut acelaşi lucru, fiind în Cer. Copilul este totdeauna superior spiritual, într-un fel sau altul, părinţilor săi. Din misiunea individuală face parte şi rolul de părinte. Conştientizând acestea începem să ne preocupăm de educaţia copilului, de relaţia noastră cu el, de şcoala, pe care i-o alegem. A fi părinte este o onoare dar şi o responsabilitate faţă de lumile spirituale, sarcină karmică, parte a misiunii personale pământeşti.
Unul din factorii, care au dat omenirii înfăţişarea actuală este educaţia, care este şi una din marile probleme ale societăţii omeneşti. Nu putem vorbi de ea, fără a vorbi de pedagogie, şcoală, educator (părinte, dascăl). Educaţia există din timpuri străvechi şi a luat forme diferite, în funcţie de epoca istorică, dezvoltarea sufletesc-spirituală a omului, evoluţie.
Lumea în care trăim, prin stat şi şcoala aservită statului, îşi propune să pregătească individul pentru necesităţile economice şi politice ale societăţii şi economiei de consum, de azi şi de mâine, "uitând" că mai întâi trebuie să devenim oameni, să ne cucerim umanitatea. Cine poate cu adevărat să spună, cum va fi societatea viitorului, care vor fi imperativele ei? În 1989 toţi credeam că lumea românească va sări economic, politic şi social, direct în sec. XXI. Dar n-a fost aşa, şi iată-ne, refăcând capitalismul sălbatic al anilor 20, cu toate problemele lui, în timp ce mulţi păstrează încă comportamentul şi modul de gândire comunist (neimplicare, corupţie, birocraţie, lene, fraudă, materialism sub toate formele).
Soluţia este educarea şi instruirea unui individ liber şi deschis, moral, cu gândire vie, motivat, activ, creativ, care să poată face faţă oricărei schimbări, găsind soluţii morale adecvate. Educaţia având ca ideal un astfel de om, este educaţia sănătoasă şi are următoarele principii:
1. Educarea omului întreg: gândire vie, suflet, în care înmuguresc, cresc şi înfloresc motivaţiile, voinţa, ce duce la acţiune concretă justă.
2. Învăţăm să învăţăm. Nu acumulare de informaţie, ci capacitatea de a observa viaţa şi de a trage concluzii conforme cu realitatea. Nu umplem un vas, ci aprindem un foc!
3. Cunoaşterea profundă şi respectarea, în educaţie, a etapelor de dezvoltare a copilului, hrănindu-l spiritual specific vârstei, nu îndopându-l cu informaţii inutile ori perisabile.
4. Principiul autorităţii iubite. Însoţim copilul şi stabilim o relaţie profundă şi justă, care îl determină să înveţe, să se cunoască, să-şi găsească locul în lume.
5. Respectarea libertăţii individului, astfel încât copilul este ajutat să-şi găsească propria concepţie despre lume şi viaţă.
A. Ce înseamnă să educi omul întreg? Omul este alcătuit, în mare, din trup, suflet şi spirit. Dacă detaliem vedem că este alcătuit din: corp fizic, eteric, astral şi Eu. Continuând observăm că Eul are şi el subdiviziuni, care trebuiesc pregătite pentru viaţă.
Educând trupul fizic educăm voinţa şi nu ne referim aici la sport, ci la acţiunile vieţii, la mişcările naturale sistematizate de contele Bothmer, în ceea ce este cunoscut sub numele de Gimnastică Bothmer, în Euritmie, ale cărei baze au fost puse de R.Steiner, la modelajul în lut, aşa cum se face în pedagogia Waldorf, etc. Copilul are nevoie să se mişte, să se joace (până la 9 ani, dacă vrem să fie sănătos psihic) să se manifeste, ca să cunoască. În şcoală se tinde către excluderea disciplinelor practice şi artistice, care presupun mişcări naturale de educare a fizicului, preferându-se informaţia. Desenul şi muzica, cursurile practice au rămas un deziderat sau o lozincă.
Educarea sufletului este importantă pentru om, ajutându-l să-şi dobândească propria umanitate. În mod serios, să ne punem problema: cine, când şi unde îi vorbeşte copilului despre iubire, dăruire, sentimentul datoriei, smerenie, veneraţie, altruism, renunţare de sine, frumuseţe, pacea moralităţii, echilibrul unei judecăţi juste, bucuria datoriei împlinite, dreptate, adevăr, credinţă, Dumnezeu? Aceste lucruri ar trebui să le afle micul om, cât mai devreme, desigur, în formă adecvată! (de ex. prin poveşti) căci necunoscându-le se usucă sufleteşte, n-are echilibru emoţional, simţ moral şi mai tîrziu, va fi uşor doborât de greutăţile vieţii. Nu informaţia ne face competitivi, ci motivaţia şi echilibrul interior, care ţin de sufletesc.
În ceea ce priveşte educarea spiritului, mai toţi ne liniştim, după ce constatăm, că avem un copil inteligent şi începem să facem planuri pentru, cum va deveni el mai inteligent. Inteligenţa este partea mai mică, inferioară a spiritului uman, latura supusă influenţelor Luciferice. Spiritul uman, pe lângă inteligenţa, care reprezintă cam 15% din capacitatea creierului, are o mulţime de alte abilităţi spirituale, pe care nu le conştientizează şi nu le foloseşte, numite de lumea modernă, grosso modo, capacităţi paranormale. Toţi avem în germene, toate capacităţile lui Hristos, căci după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu am fost zidiţi, rămâne să le conştientizăm şi educăm. Din cauza şcolii, credem cu toţii, că a fi deştept este impotant şi, foarte grav! nu facem deosebirea înteligenţă-înţelepciune. Înţelepciunea este inteligenţa morală, capabilă să discearnă între bine şi rău, care nu pierde din vedere, niciodată, binele celorlalţi şi nici consecinţele deciziilor luate. Ca
pacitatea intelectuală nativă, poate fi modificată foarte puţin prin acumularea de cunoştinţe. Cultivând sufletul, motivaţiile juste, şi întărind voinţa, zestrea naturală a individului, învăţându-l să folosească conştient toate resursele personalităţii sale, putem conduce copilul spre spiritual. Înteligenţa, raţionamentele, gândurile şi informaţiile materialiste, nu le luăm cu noi în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere şi adesea ele sunt o piedică serioasă în evoluţia, ce avem de parcurs, în lumile spirituale.
B. Învăţăm să învăţăm. Nimeni nu se naşte învăţat. Şi Isus a mers la esenieni, în pustie, să înveţe. Să ne întrebăm, ce a învăţat El acolo, de vreme ce, la 12 ani, i-a încântat şi speriat pe farisei şi saduchei cu profunda cunoaştere a Vechiului Testament, adică cu informaţia? Fiecare om, în funcţie de karma şi personalitatea lui, accede la o anumită cantitate şi calitate de cunoaştere. Ceea ce are de făcut pe pământ copilul nostru, poate fi total diferit, de ceea ce noi ştim şi avem de făcut.
"Atunci un dascăl îl rugă: Vorbeşte-ne despre învăţătură! Şi el începu: Nici un om nu poate să vă descopere nimic, afară numai de ceea, ce zace pe jumătate adormit în zorii conştiinţei voastre. Învăţătorul, care păşeşte în umbra templului printre discipoli, nu dăruie acestora din înţelepciunea-i, cât mai degrabă din dragostea şi credinţa sa. Dacă este cu adevărat învăţat, el nu-i îndeamnă să intre în casa înţelepciunii sale, ci îl duce pe fiecare, în parte, în pragul propriei sale înţelepciuni...""Profetul" de Kahlil Gibran. Trebuie să discernem între informaţiile, care devin balast, adică prejudecăţi sau informaţie materialistă şi cunoaşterea, ce creşte odată cu copilul.
C. Cunoaşterea copilului presupune cunoaşterea etapelor vieţii omeneşti şi a etapelor de dezvoltare a copilului, adolescentului şi tânărului. Dacă copilul nu primeşte, cât poate înţelege, cum poate înţelege şi ceea ce are nevoie ca hrană sufletesc-spirituală la o anumită vârstă, el nu va avea nici trup, nici suflet, nici spirit sănătos. (ex: muzica construieşte un schelet armonios şi rezistent! Artisticul te face moral şi liber!). Îngrijorător este că, pretindem copilului să simtă, să judece, să memoreze, să înveţe, să raţioneze, ca un adult, ce vrea să reuşească în viaţă. El are alte nevoi, abia învaţă să fie om, se incarnează, sufletesc-spiritualul lui abia se adaptează lumii pământeşti. Cel ce educă, trebuie să ştie, care sunt nevoile sufletesc-spirituale şi fizice, modul de a învăţa al copilului de 3 ani, de 5, de 7, de 14, cum simte la pubertate, ce caută el, ce aşteaptă...altfel educaţia devine nesănătoasă şi un dialog între surzi.
D. Principiul autorităţii iubite. Toţi părinţii îşi doresc un copil, care să-i respecte şi asculte, dar şi capabil de autodeterminare în viaţă....Părintele să conştientizeze că propriul copil este un individ absolut diferit, cu karmă proprie şi care temporar (cât este neputinciuos) are o viaţă comună cu noi. Facem şi creştem copii, pentru a-i dărui lumii! Relaţia de autoritate dintre copil şi părinte ar trebui să fie invers proporţională cu vârsta. La vârste mici, el ascultă în totalitate, de părinte. La adolescenţă, ca părinte, însoţim fiul/fiica în dobândirea autodeterminării, ajutându-i să se cunoască şi să conştientizeze valorile, primite prin educaţie la vârste mici. Tânărul ne informează despre hotărârile lui şi opoziţia categorică este şi ridicolă şi nocivă, făcându-l să se încăpăţâneze şi să persiste în eroare.
Adevărata autoritate se construieşte prin: iubire adevăr, comuniune. Raportul nostru personal, interior cu adevărul zideşte adevărata autoritate. Legătura cu orice fiinţă, se construieşte, prin ceea ce trăim împreună, prin clipele grele, obişnuite, frumoase. Clipele obişnuite şi grele ni le oferă gratuit viaţa. Dar şi în ele putem aduce iubirea şi compasiunea autentică! Este sarcina noastră, să prilejuim, să construim clipe frumoase cu familia şi copilul nostru. Momente dăruite exclusiv copilului: jocul împreună, scurte conversaţii, în care să-şi spună păsurile, cititul seara, (la început poveşti, apoi altceva) plimbări, în doi, pe lângă bloc, în parc, la munte, la ţară, privim un apus, etc Adevărata zestre, dată copilului este o copilărie luminoasă, prin adevăr, iubire, comuniune sufletească, ocrotire şi frumuseţe. Numai o astfel de copilărie îl face, pe adult să reuşească în viaţă, prin echilibrul interior şi siguranţa de sine, pe care i le dă.
E. Principiul libertăţii. Ce este libertatea? Libertate înseamnă să respect libertatea celorlalţi. Omul liber îşi asumă răspunderi! spune R.Steiner în Filosofia libertăţii. Cum abordăm libertatea, când este vorba de copil? Îl învăţ pe copil, înainte de orice, că libertatea lui se termină, unde începe libertatea celuilalt om. Copilul trebuie să ştie că anumite lucruri sunt permise şi altele nu. Aceasta se poate face cu mare uşurinţă, la vârste mici prin formulările folosite. Nu interdicţii, ci formule de genul: acum ai voie, să mergi în camera ta..., ai voie să te joci..., ai voie să te speli pe mâini,... acum ai voie să-mi povesteşti... astfel, uşor şi frumos copilul înţelege, implicit, că există şi nu este voie. Aceasta continuă cu forme potrivite diferitelor vârste.
Când impun modul meu de a gândi, concepţia mea de viaţa, principiile, valorile mele, încalc libertatea micului om. Veţi spune indignaţi: Cum copilul meu să aibe alte principii de viaţă? Nu astfel se pune problema! Lăsăm copilul, să tragă singur concluzia că regula călcată are totdeauna consecinţe. Este important să îl învăţ pe copil să observe viaţa, fenomenele, faptele, să-i construiesc o gândire vie, prin care el să poată lega observaţiile făcute şi-l las să tragă concluziile, în mod liber. Nu îi impun modul meu de gândire, principiile mele, prejudecăţile, limitele mele. Până la urmă, ce este vestita noastră experienţă? Suma eşecurilor noastre! Îl las să-şi construiască propriul punct de vedere, în care va crede cu putere. Libertate fără respect nu poate exista! Să ne respectăm copilul, adolescentul! Ce este de respectat la copil şi adolescent? Omul care va fi, spiritualul din el! Spiritual, copilul este totdeauna mai avansat decât noi şi alegându-ne de părinţi, ei ne-au
onorat! Conştientizând că este nevoie de acest respect, vom fi părinţi mai buni, mai eficienţi, apropiaţi de copilul nostru.
Educaţia, pe care am primit-o sau o dăm, nu influenţează doar lumea pământească şi prezentul, ci şi spiritualitatea lumii, viitorul.
Bibliografie: R.Steiner- Fortele spiritual-sufleteşti fundamentale ale educaţiei.
Ileana Vasilescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!