O buruianã aterizatã pe furiş şi un cãţel piuitor din cauciuc

http://www.jurnalul.ro/articole/116464/o-buruiana-aterizata-pe-furis-si-un-catel-piuitor-din-cauciuc

O buruianã aterizatã pe furiş şi un cãţel piuitor din cauciuc
de Florin Condurateanu
(...)
Am vizitat cândva un azil de bătrâni, acolo unde doare mai mult, ca orice senzaţia că eşti o jucărie epuizată, aruncată într-un colţ de pod cu lucruri depăşite şi nefolosite. Nu-i mai vizita nimeni, îi uitase fiul, îi uitase orice rudă, îi uitase chiar viaţa pe pământ. Una dintre bătrâne, fără să fie ramolită, ţinea sub pernă un căţel de cauciuc care piuie. Jucării din acelea moi şi colorate pentru copiii care abia au lăsat ţâţa mamei. Bătrâna n-avusese copii. După ce-i murise soţul îşi alunga singurătatea cu un căţel, nu de rasă, un maidanez, care o înconjura cu privirea lui umedă şi bună. I-a apărut o nepoată. Şi bătrâna i-a lăsat casa ei şi soţului ca să o îngrijească până o închide ochii. După ce s-a văzut cu actele de la notariat în buzunar, nepoata şi soţul, au trimis-o pe bătrână la azil. Şi-a înghiţit lacrimile şi i-a rugat cel puţin să nu-l gonească pe căţel din curte. Nepoata şi bărbatul ei, să nu-i uite Dumnezeu, au dat căţelul la hingheri. Şi bătrâna, în amintirea lui, şi-a luat acea jucărioară de cauciuc care piuie, şi cu căţelul-jucărie adormea în fiecare seară.